Gala Patrimoniului Cultural din Regiunea Nord-Est

Intrebari despre U.E? Apelati serviciul central de informare EUROPE DIRECT 0080 067 891 011
Gala Patrimoniului Cultural din Regiunea Nord-Est

Gala Patrimoniului Cultural din Regiunea Nord-Est

Publicat la 12.12.2018

Miercuri, 12 decembrie 2018, la Sala Voievozilor a Palatului Culturii din Iași, a avut loc Gala Patrimoniului Cultural din Regiunea Nord-Est, eveniment organizat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, prin Centrul Europe Direct Nord-Est și în parteneriat cu SC Cotnari SA, Asociația Culturală Euro-Est Alternativ și Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași. Manifestarea a fost dedicată premierii și promovării proiectelor de succes ce vizează obiective din patrimoniul cultural material și imaterial, cu impact asupra dezvoltării și promovării turismului în cele șase județe ale Regiunii Nord-Est: Iași, Neamț, Vaslui, Bacău, Botoșani și Suceava, proiecte implementate de către autorități publice, dar și proiecte ale companiilor private și asociațiilor din domeniul turismului.

În deschiderea evenimentului, cuvântul de bun-venit a fost rostit de către domnul Vasile Asandei, Director General ADR Nord-Est, urmat de domnul Maricel Popa, Președintele Consiliului Județean Iași, domnul Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași, doamna Lăcrămioara Stratulat, Manager Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, dl Constantin Butnariu, reprezentant al SC Cotnari SA și dna Roxana Pintilescu, Director Centrul Regional de Studii Nord-Est, al ADR Nord-Est. În continuarea manifestării, a avut loc conferința cu titlul Inovare și creativitate în domeniul promovării, protejării și conservării patrimoniului cultural, în cadrul căreia au fost prezentate proiecte și strategii de succes în promovarea turistică, din sfera regională publică și privată. Doamna Roxana Pintilescu a prezentat Planul Regional de Acțiune în Promovarea și Protejarea Patrimoniului Cultural, precum și câteva inițiative ale agenției, destinate încurajării, dezvoltării și promovării turismului regional. Din panelul conferinței, au făcut parte dl Lect. univ. dr. Mihai Bulai, Prodecan Facultatea de Geografie și Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași; dl Nicu Apostol, Vicepreședinte Asociația Națională a Agențiilor de Incoming România; dl Ciprian Slemco, manager Hello Bucovina; dna dr. Iulia Dragut Iulia, Președinte A.C.E.E.A., World Association of Chefs’ Societies, World Cultural Heritage Committee; Mirela Maria Nechita, Antreprenor și Președinte al Asociației de promovare a Văii Șomuzului și dna dr. Chasovschi Carmen, Conf. univ. Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică, Specializarea Turism, Suceava. Conferința a prilejuit de asemenea lansarea revistei Turism Life, dedicată promovării producătorilor și antreprenorilor din turismul regional, publicație sponsorizată de SC Cotnari SA, partenerul principal al evenimentului.

Un eveniment complex și ambițios, gala a cuprins și o secțiune dedicată gastronomiei moldovenești, cu expoziție de produse culinare, coordonată de dna dr. Iulia Drăguț și prezentată de membrii Asociației Culturale Euro-Est Alternativ: Elena Pădurariu, Dana Buzilă, Gigi Fedeleș, Adrian Șipoteanu, Cristian Zamfir, Lucian Smith, Laurențiu Olănuță, Cătălin Saveliu, Liviu Huțanu, Adrian Cojocaru, Ionuț Antohi, Ioan Răileanu, Dragoș Babii, reprezentând restaurantele La Castel, ICE Cube, Popas Păcurari, Gustar, Taifas și Cavalerul Medieval.

Momentul de decernare a premiilor a fost unul special, cele 27 de proiecte premiate primind un trofeu si o diploma de recunoastere din partea organizatorilor pentru merítele de a initia proiecte de promovare a patrimoniului cultural care au reusit sa conduca la atragerea vizitatorilor sau turistilor intr-o locatie sau destinatie. 2 universitati, 5 asociatii de promovare a turismului, 3 agentii de turism de incoming, Mitropolia Moldovei si Bucovinei, 1 Centru de cultura, o asociatie de promovare a patrimoniului gastronomic romanesc, Teatrul National Vasile Alecsandri si Opera Romana din Iasi, 2 lacase de cult, 6 Consilii Judetene si 3 Primarii de municipii resedinta de judet, au primit aceasta apreciere pentru a fi incurajate sa isi continue proiectele si sa le imbunatateasca permanent. Premiantii si participantii s-au alaturat astfel acestei campanii prin care dorim să sprijinim crearea unei comunități regionale care să se promoveze unitar, să se dezvolte, să își regăsească originile istorice, moștenirea culturală și etnografică și mandria de a aparține acestor locuri.

Gala s-a încheiat cu un spectacol artistic susținut de ansambluri de dansuri și muzică tradițională din zona Moldovei, reprezentând toate cele șase județe ale regiunii: Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” al Consiliului Județean Iași, coordonat de dl Petre Șușu; Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor” a Consiliului Județean Botoșani, manager dl Dan Doboș; Ansamblul Folcloric „Hora Vasluiului” al Centrului Judeţean de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare Vaslui, Consiliul Județean Vaslui, manager dl Lucian Onciu; Ansamblul Folcloric „Floricică de la Munte” al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, Consiliul Județean Neamț, manager dna Carmen Nastasă; Ansamblul Folcloric „Datini Trotușene” Dofteana al Consiliului Județean Bacău, manager dl Vasile Gîtu; Ceata Urșilor din Cucuieți, Dofteana, conduși de dl Titi Hanganu; Urșii din Dărmănești, conduși de dl Tolacu; Străjerii Cetății Neamț ai Asociației Tinerilor Ortodoxi Români din Târgu Neamț, coordonați de Părintele Alexandru Filip și, nu în ultimul rând, Strejăreii din Dolhești, Suceava, conduși de dna Mirela Nechita.

În contextul Centenarului Marii Uniri și în Anul European al Patrimoniului Cultural, mai mult decât oricând, se impune să acordăm deosebită atenție inițiativelor dedicate promovării, reabilitării, protejării și valorificării obiectivelor turistice de patrimoniu, precum și manifestărilor culturale care perpetuează tradiții, obiceiuri și valori autentice naționale, contribuind astfel la dezvoltarea Regiunii de Nord-Est a României ca destinație turistică de excelență și la creșterea economică a acestei zone. Gala Patrimoniului Cultural din Regiunea Nord-Est a reprezentat un moment de sărbătoare și a oferit recunoașterea cuvenită actorilor regionali care, prin activitatea desfășurată, își aduc aportul la dezvoltarea turistică a nord-estului României. Evenimentul, la care au participat peste 250 de persoane, s-a desfășurat sub egida portalului de turism www.descoperanordest.ro, care vizează dezvoltarea turismului din Regiunea Nord-Est prin punerea în valoare a patrimoniului cultural și conștientizarea operatorilor din turism privind potențialul deosebit al acestuia.

Mulțumim pentru promovare partenerilor media ai evenimentului: TVR Iasi, TV CNS Roman, Radio România Iași, Viva 88,3 FM RadioHit Iasi, Ziarul de Iasi, Bună ziua Iasi, IasiFun, Desteptarea de Bacau, Realitatea Media Neamț, Crai Nou Suceava, Revista InSociety, Revista Historia, Revista Femeia., Evenimentul zilei, Velvetique Communication.

Galerie foto pagina Facebook

Alte Evenimente:

Piatra Bike Trails
Piatra Bike Trails
30.09.2022
Piatra Bike Trails; Concurs online de trasee pentru bicicletă; 22 iulie – 30 septembrie 2022; participanți: 30 de persoane. Centrul EUROPE DIRECT Nord-Est, cu sprijinul structurii gazdă, Agen... detalii
Vizionare în direct și dezbatere SOTEU 2022 – Discursul despre Starea Uniunii Europene
Vizionare în direct și dezbatere SOTEU 2022 – Discursul despre Starea Uniunii Europene
14.09.2022
Eveniment ad-hoc. Vizionarea în direct și dezbaterea SOTEU 2022 – Discursul despre Starea Uniunii Europene; 14.09.2022; sediul ED Nord-Est; participanți: 33 elevi de liceu, clasa a XII-... detalii
Piatra Bike Trails - concurs de trasee pentru biciclete
Piatra Bike Trails - concurs de trasee pentru biciclete
21.07.2022
Click > Regulament Piatra Bike Trails 2022 Centrul EUROPE DIRECT Nord-Est, cu sprijinul structurii gazdă, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, vă invită să participați la conc... detalii
Treasure Hunt Next Generation Europe
Treasure Hunt Next Generation Europe
29.05.2022
Centrul EUROPE DIRECT Nord-Est, cu sprijinul organizației-gazdă, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, a organizat evenimentul Treasure Hunt Next Generation Europe, pe 28 mai 2022. Evenime... detalii
Luna informării europene
Luna informării europene
09.05.2022
EUROPE DIRECT Nord-Est celebrează 9 Mai Ziua Europei printr-o campanie de informare europeană, devenită o tradiție pentru comunitatea locală, denumită „Luna informării europene&rdquo... detalii