Dublul standard: metodologie comună de testare a calității produselor alimentare
Publicat la 14.06.2018
O metodologie comună, dezvoltată de Centrul Comun de Cercetare (JRC), le va permite autorităților naționale pentru protecția consumatorilor să efectueze teste cu scopul de a compara compoziția și caracteristicile produselor alimentare vândute în ambalaje similare în Uniunea Europeană. Această măsură vine în completarea acțiunilor deja întreprinse de Comisie în urma discursului privind starea Uniunii rostit de președintele Juncker.
Elżbieta Bieńkowska, comisarul pentru piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, a declarat: „Toți consumatorii europeni au dreptul la un tratament echitabil în cadrul pieței unice. Metodologia comună pe care am elaborat-o împreună cu statele membre, cu organizațiile consumatorilor și cu părțile interesate din cadrul lanțului alimentar ne va ajuta să colectăm dovezile necesare pentru a face lumină cu privire la compozițiile diferite ale produselor alimentare comercializate sub aceeași marcă pe teritoriul UE. Mă bucur că forumul dedicat referitor la lanțul de aprovizionare cu alimente a ajutat părțile relevante să se facă auzite într-o dezbatere consistentă și constructivă.”
Informație preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.
Pentru știrea completă, vă rugăm accesați Reprezentanța Comisiei Europene în România.
Alte Stiri:
-
Comisia adoptă măsuri preventive excepționale și temporare privind anumite importuri din Ucraina
03.05.2023
Comisia Europeană a adoptat ieri, 2 mai, măsuri preventive excepționale și temporare privind importurile unui număr limitat de produse din Ucraina, în temeiul clauzei de salvgardare din Reg... detalii -
Ziua Europei: Democrația în acțiune
02.05.2023
În fiecare an, la data de 9 mai, sărbătorim Ziua Europei. . Ziua Europei, aniversată în data de 9 mai, reprezintă un moment potrivit pentru a fi împreună, pentru a aprecia valo... detalii -
Conferința „Clear writing for Europe 2023” – 23-24 mai
02.05.2023
Un limbaj simplu în sprijinul transparenței și democrației europene. În perioada 23-24 mai va avea loc, la Bruxelles și cu participare live online, conferința „Clear writing fo... detalii -
Regulamentul privind serviciile digitale: Comisia desemnează primul set de platforme online foarte mari și de motoare de căutare foarte mari
26.04.2023
Pe 25 aprilie, Comisia a adoptat primele decizii de desemnare prevăzute în Regulamentul privind serviciile digitaleRO••• (DSA), desemnând astfel 17 plat... detalii -
Platforma energetică a UE: Comisia lansează primul apel pentru cumpărarea de gaze în comun de către întreprinderi
25.04.2023
Astăzi, Comisia lansează primul proces prin care întreprinderile europene își pot înregistra necesarul de achiziționare de gaze prin intermediul mecanismului AggregateEU, pentru ... detalii