Noi norme UE contra spălării banilor și finanțării terorismului
Publicat la 10.07.2018
Cea de-a cincea Directivă privind combaterea spălării banilor a intrat în vigoare luni, 9 iulie, odată cu publicarea sa în Jurnalul Oficial al UE. Propuse de Comisia Europeană în iulie 2016, noile norme aduc mai multă transparență în ce privește adevărații proprietari ai unei companii și totodată gestionează riscurile legate de finanțarea terorismului.
Comisarul european Věra Jourová, responsabil pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, a declarat: "Am realizat încă un pas important în direcția consolidării cadrului legislativ pentru combaterea finanțării terorismului și a infracțiunilor financiare. Cea de-a 5-a Directivă privind combaterea spălării banilor va crește gradul de eficiență în domeniu. Trebuie să eliminăm toate lacunele din legislație, deoarece cele existente într-un stat membru le vor afecta pe toate celelalte. Îndemn statele membre să-și respecte angajamentele și să-și actualizeze normele naționale cât mai curând posibil."
Informație preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.
Pentru știrea completă, vă rugăm accesați Reprezentanța Comisiei Europene în România.
Alte Stiri:
-
Comisia adoptă măsuri preventive excepționale și temporare privind anumite importuri din Ucraina
03.05.2023
Comisia Europeană a adoptat ieri, 2 mai, măsuri preventive excepționale și temporare privind importurile unui număr limitat de produse din Ucraina, în temeiul clauzei de salvgardare din Reg... detalii -
Ziua Europei: Democrația în acțiune
02.05.2023
În fiecare an, la data de 9 mai, sărbătorim Ziua Europei. . Ziua Europei, aniversată în data de 9 mai, reprezintă un moment potrivit pentru a fi împreună, pentru a aprecia valo... detalii -
Conferința „Clear writing for Europe 2023” – 23-24 mai
02.05.2023
Un limbaj simplu în sprijinul transparenței și democrației europene. În perioada 23-24 mai va avea loc, la Bruxelles și cu participare live online, conferința „Clear writing fo... detalii -
Regulamentul privind serviciile digitale: Comisia desemnează primul set de platforme online foarte mari și de motoare de căutare foarte mari
26.04.2023
Pe 25 aprilie, Comisia a adoptat primele decizii de desemnare prevăzute în Regulamentul privind serviciile digitaleRO••• (DSA), desemnând astfel 17 plat... detalii -
Platforma energetică a UE: Comisia lansează primul apel pentru cumpărarea de gaze în comun de către întreprinderi
25.04.2023
Astăzi, Comisia lansează primul proces prin care întreprinderile europene își pot înregistra necesarul de achiziționare de gaze prin intermediul mecanismului AggregateEU, pentru ... detalii