Prezumția de nevinovăție, garantată prin noi norme

Intrebari despre U.E? Apelati serviciul central de informare EUROPE DIRECT 0080 067 891 011
Prezumția de nevinovăție, garantată prin noi norme

Prezumția de nevinovăție, garantată prin noi norme

Publicat la 03.04.2018

Noile norme ce garantează prezumția de nevinovăție unei persoane, atunci când aceasta este suspectată sau acuzată de o infracțiune, dar fără ca vinovăția acesteia să fie încă dovedită, au intrat în vigoare duminică, 1 aprilie 2018. Reglementările garantează, de asemenea, dreptul inculpaților de a păstra tăcerea și de a fi prezenți la propriul proces. Astfel, cetățenii din întreaga UE vor beneficia de aceleași drepturi procedurale peste tot, acestea din urmă nefiind protejate la fel în prezent, în toate statele membre.

Comisarul european Vĕra Jourová, responsabil pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, a declarat: "În UE, nouă milioane de persoane fac obiectul unor proceduri penale, în fiecare an. Prezumția de nevinovăție este un drept fundamental și trebuie respectat în actul de justiție peste tot în Europa. Fiecărui cetățean trebuie să-i fie garantat dreptul la un proces echitabil. Fac apel la toate statele membre să pună în practică aceste norme cât de curând posibil.

Directiva garantează faptul că autoritățile publice și deciziile judiciare nu pot să facă nici un fel de referire publică la vinovăția unei persoane, înainte ca aceasta să fie dovedită. Totodată, aceasta oferă cetățenilor dreptul de a păstra tăcerea, iar în cazul în care dreptul de a fi prezent la propriul proces le este încălcat, posibilitatea de a avea un nou proces.

Știre preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Alte Stiri:

Comisia adoptă măsuri preventive excepționale și temporare privind anumite importuri din Ucraina
Comisia adoptă măsuri preventive excepționale și temporare privind anumite importuri din Ucraina
03.05.2023
Comisia Europeană a adoptat ieri, 2 mai, măsuri preventive excepționale și temporare privind importurile unui număr limitat de produse din Ucraina, în temeiul clauzei de salvgardare din Reg... detalii
Ziua Europei: Democrația în acțiune
Ziua Europei: Democrația în acțiune
02.05.2023
În fiecare an, la data de 9 mai, sărbătorim Ziua Europei. . Ziua Europei, aniversată în data de 9 mai, reprezintă un moment potrivit pentru a fi împreună, pentru a aprecia valo... detalii
Conferința „Clear writing for Europe 2023” – 23-24 mai
Conferința „Clear writing for Europe 2023” – 23-24 mai
02.05.2023
Un limbaj simplu în sprijinul transparenței și democrației europene. În perioada 23-24 mai va avea loc, la Bruxelles și cu participare live online, conferința „Clear writing fo... detalii
Regulamentul privind serviciile digitale: Comisia desemnează primul set de platforme online foarte mari și de motoare de căutare foarte mari
Regulamentul privind serviciile digitale: Comisia desemnează primul set de platforme online foarte mari și de motoare de căutare foarte mari
26.04.2023
Pe 25 aprilie, Comisia a adoptat primele decizii de desemnare prevăzute în Regulamentul privind serviciile digitaleRO••• (DSA), desemnând astfel 17 plat... detalii
Platforma energetică a UE: Comisia lansează primul apel pentru cumpărarea de gaze în comun de către întreprinderi
Platforma energetică a UE: Comisia lansează primul apel pentru cumpărarea de gaze în comun de către întreprinderi
25.04.2023
Astăzi, Comisia lansează primul proces prin care întreprinderile europene își pot înregistra necesarul de achiziționare de gaze prin intermediul mecanismului AggregateEU, pentru ... detalii