Republica Moldova, raport de progres în cadrul Acordului de asociere cu UE

Intrebari despre U.E? Apelati serviciul central de informare EUROPE DIRECT 0080 067 891 011
Republica Moldova, raport de progres în cadrul Acordului de asociere cu UE

Republica Moldova, raport de progres în cadrul Acordului de asociere cu UE

Publicat la 05.04.2018

Republica Moldova a făcut progrese în ceea ce privește punerea în aplicare a unor reforme, dar sunt necesare măsuri suplimentare astfel încât cetățenii săi să poată beneficia din plin de avantajele Acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Ea a reușit să își stabilizeze situația economică și, cu sprijinul constant, dar condiționat, din partea UE și a altor parteneri internaționali, a făcut progrese în anumite domenii, inclusiv în ceea ce privește consolidarea zonei de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare. Sunt totuși necesare mai multe eforturi, în special pentru combaterea corupției la nivel înalt, recuperarea fondurilor deturnate prin fraudă bancară și aducerea în fața justiției a celor responsabili. De asemenea, trebuie întreprinsă o reformă profundă a sistemului judiciar. Acestea sunt principalele concluzii ale raportului comun pentru Republica Moldova, publicat de Comisia Europeană joi, 5 aprilie.

Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini, a declarat: „Avem un program cuprinzător de cooperare cu Republica Moldova, pentru îmbunătățirea legăturilor noastre economice, intensificarea comerțului și, astfel, crearea de locuri de muncă, pentru consolidarea democrației și a drepturilor omului, precum și pentru susținerea societății civile și a rolului său important în ceea ce privește responsabilizarea guvernului și a liderilor politici. Unele reforme au avansat recent, de exemplu în domeniul afacerilor și în cel al finanțelor, iar în alte domenii, în special al combaterii corupției și reformei sistemului judiciar, sunt necesare mai multe progrese. Sprijinul nostru pentru cetățenii Republicii Moldova este ferm și dorim ca autoritățile să facă progrese satisfăcătoare în domeniul reformelor, care să producă rezultate concrete pentru cetățeni.

Știre preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Alte Stiri:

Comisia adoptă măsuri preventive excepționale și temporare privind anumite importuri din Ucraina
Comisia adoptă măsuri preventive excepționale și temporare privind anumite importuri din Ucraina
03.05.2023
Comisia Europeană a adoptat ieri, 2 mai, măsuri preventive excepționale și temporare privind importurile unui număr limitat de produse din Ucraina, în temeiul clauzei de salvgardare din Reg... detalii
Ziua Europei: Democrația în acțiune
Ziua Europei: Democrația în acțiune
02.05.2023
În fiecare an, la data de 9 mai, sărbătorim Ziua Europei. . Ziua Europei, aniversată în data de 9 mai, reprezintă un moment potrivit pentru a fi împreună, pentru a aprecia valo... detalii
Conferința „Clear writing for Europe 2023” – 23-24 mai
Conferința „Clear writing for Europe 2023” – 23-24 mai
02.05.2023
Un limbaj simplu în sprijinul transparenței și democrației europene. În perioada 23-24 mai va avea loc, la Bruxelles și cu participare live online, conferința „Clear writing fo... detalii
Regulamentul privind serviciile digitale: Comisia desemnează primul set de platforme online foarte mari și de motoare de căutare foarte mari
Regulamentul privind serviciile digitale: Comisia desemnează primul set de platforme online foarte mari și de motoare de căutare foarte mari
26.04.2023
Pe 25 aprilie, Comisia a adoptat primele decizii de desemnare prevăzute în Regulamentul privind serviciile digitaleRO••• (DSA), desemnând astfel 17 plat... detalii
Platforma energetică a UE: Comisia lansează primul apel pentru cumpărarea de gaze în comun de către întreprinderi
Platforma energetică a UE: Comisia lansează primul apel pentru cumpărarea de gaze în comun de către întreprinderi
25.04.2023
Astăzi, Comisia lansează primul proces prin care întreprinderile europene își pot înregistra necesarul de achiziționare de gaze prin intermediul mecanismului AggregateEU, pentru ... detalii