România, ajutată să-și atingă obiectivele privind reciclarea deșeurilor municipale
Publicat la 24.09.2018
Comisia Europeană a propus luni, 24 septembrie, o serie de măsuri care să vină în sprijinul a 14 state membre, printre care și România, în ceea ce privește gestionarea și reciclarea deșeurilor municipale.
Conform celui mai recent raport privind modul în care sunt aplicate reglementările europene în materie de gestionare şi reciclare a deşeurilor, 14 state membre (România, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Grecia, Croația, Portugalia, Slovacia, Spania, Cipru, Estonia, Finlanda, Letonia, Malta) riscă să nu-și poată atinge ținta de reciclare de 50%, stabilită la nivelul UE pentru anul 2020.
În ciuda progreselor înregistrate, Comisia a identificat decalaje semnificative în rândul statelor membre. Acestea trebuie rezolvate rapid, astfel încât europenii să se poată bucura de beneficiile economice şi de mediu aduse de economia circulară.
Comisia Europeană a prezentat un plan detaliat de acțiune care să vină în sprijinul statelor vizate pentru a asigura conformitatea cu normele europene în domeniu. În urma publicării acestui raport, Comisia va efectua vizite la nivel înalt în aceste țări, pentru a discuta oportunitățile și provocările cu autoritățile naționale, regionale și locale și părțile interesate relevante, inclusiv mediul privat.
Context
Potrivit unor estimări recente ale Băncii Mondiale, cantitatea de deșeuri generate la nivel global va crește, de la 2,01 miliarde de tone în 2016, la 3,40 miliarde de tone în 2050.
Raportul Comisiei Europene se bazează pe date la nivel național privind aplicarea legislației UE în materie de deșeuri, între 2013 și 2015, precum și pe studii privind deșeurile municipale, deșeurile din construcții și demolări, deșeurile periculoase și deșeurile de echipamente electrice și electronice.
Informatie preluata de la: https://ec.europa.eu/romania/news/20180924_comisia_europeana_masuri_indeplinire_obiective_reciclare_deseuri_municipale_ro
Alte Stiri:
-
Comisia adoptă măsuri preventive excepționale și temporare privind anumite importuri din Ucraina
03.05.2023
Comisia Europeană a adoptat ieri, 2 mai, măsuri preventive excepționale și temporare privind importurile unui număr limitat de produse din Ucraina, în temeiul clauzei de salvgardare din Reg... detalii -
Ziua Europei: Democrația în acțiune
02.05.2023
În fiecare an, la data de 9 mai, sărbătorim Ziua Europei. . Ziua Europei, aniversată în data de 9 mai, reprezintă un moment potrivit pentru a fi împreună, pentru a aprecia valo... detalii -
Conferința „Clear writing for Europe 2023” – 23-24 mai
02.05.2023
Un limbaj simplu în sprijinul transparenței și democrației europene. În perioada 23-24 mai va avea loc, la Bruxelles și cu participare live online, conferința „Clear writing fo... detalii -
Regulamentul privind serviciile digitale: Comisia desemnează primul set de platforme online foarte mari și de motoare de căutare foarte mari
26.04.2023
Pe 25 aprilie, Comisia a adoptat primele decizii de desemnare prevăzute în Regulamentul privind serviciile digitaleRO••• (DSA), desemnând astfel 17 plat... detalii -
Platforma energetică a UE: Comisia lansează primul apel pentru cumpărarea de gaze în comun de către întreprinderi
25.04.2023
Astăzi, Comisia lansează primul proces prin care întreprinderile europene își pot înregistra necesarul de achiziționare de gaze prin intermediul mecanismului AggregateEU, pentru ... detalii