Tinerii pot interacționa prin Erasmus+ online

Intrebari despre U.E? Apelati serviciul central de informare EUROPE DIRECT 0080 067 891 011
Tinerii pot interacționa prin Erasmus+ online

Tinerii pot interacționa prin Erasmus+ online

Publicat la 15.03.2018

Erasmus+, unul dintre cele mai de succes programe UE, s-a extins și în domeniul on-line odată cu lansarea, în data de 15 martie, a platformei Erasmus+ Virtual Exchange, având ca scop punerea în contact a cât mai multor studenți și tineri din țări europene și din vecinătatea sudică a UE. Aceasta va promova, în următorii doi ani, dialogul intercultural și va sprijini îmbunătățirea competențelor, prin intermediul unor instrumente digitale de învățare de care vor beneficia cel puțin 25.000 de tineri.

Comisarul pentru educație, cultură, tineret și sport Tibor Navracsics, a declarat: „Deși este un program de mare succes, Erasmus+ nu este întotdeauna accesibil tuturor. Prin intermediul programului Erasmus+ Virtual Exchange vom facilita sporirea contactelor între persoane, abordarea tinerilor din diferite medii sociale și promovarea înțelegerii interculturale. Acest instrument online va pune în legătură mai mulți tineri din UE cu omologii lor din alte țări; el va ajuta la crearea unor punți de legătură și la dezvoltarea competențelor personale, cum ar fi gândirea critică, educația în domeniul mass-media, limbile străine și capacitatea de a lucra în echipă.” 

Erasmus+ Virtual Exchange va face legătura între tineri, lucrători din domeniul tineretului, studenți și cadre didactice universitare din țări europene și din vecinătatea sudică a UE prin intermediul unor discuții moderate, grupuri de proiect transnaționale, cursuri online deschise și acțiuni de formare. Toate activitățile se vor desfășura ca parte a unor programe de învățământ superior sau proiecte organizate pentru tineret. Încă din stadiul pregătitor, platforma a generat interes în rândul universităților și organizațiilor de tineret, fiind deja create 50 de parteneriate, iar 40 de persoane beneficiind de programe de formare pentru a deveni moderatori de dezbateri. Proiectul include cele 33 de țări în care se desfășoară programele Erasmus+ și țări din regiunea sud-mediteraneeană.

Context 

În cursul etapei-pilot, ce are alocat un buget de 2 milioane euro până în decembrie 2018, cel puțin 8.000 de tineri vor putea beneficia de Erasmus+ Virtual Exchange. Dacă această etapă este încununată de succes, se are în vedere reînnoirea programului până la sfârșitul anului 2019, astfel încât alți 17.000 de tineri să poată beneficia de el. În viitor, proiectul Erasmus+ Virtual Exchange ar putea deveni o acțiune periodică și ar putea fi extins astfel încăt să beneficieze de el și mai mulți tineri, din alte regiuni. 

Informație preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Alte Stiri:

Comisia adoptă măsuri preventive excepționale și temporare privind anumite importuri din Ucraina
Comisia adoptă măsuri preventive excepționale și temporare privind anumite importuri din Ucraina
03.05.2023
Comisia Europeană a adoptat ieri, 2 mai, măsuri preventive excepționale și temporare privind importurile unui număr limitat de produse din Ucraina, în temeiul clauzei de salvgardare din Reg... detalii
Ziua Europei: Democrația în acțiune
Ziua Europei: Democrația în acțiune
02.05.2023
În fiecare an, la data de 9 mai, sărbătorim Ziua Europei. . Ziua Europei, aniversată în data de 9 mai, reprezintă un moment potrivit pentru a fi împreună, pentru a aprecia valo... detalii
Conferința „Clear writing for Europe 2023” – 23-24 mai
Conferința „Clear writing for Europe 2023” – 23-24 mai
02.05.2023
Un limbaj simplu în sprijinul transparenței și democrației europene. În perioada 23-24 mai va avea loc, la Bruxelles și cu participare live online, conferința „Clear writing fo... detalii
Regulamentul privind serviciile digitale: Comisia desemnează primul set de platforme online foarte mari și de motoare de căutare foarte mari
Regulamentul privind serviciile digitale: Comisia desemnează primul set de platforme online foarte mari și de motoare de căutare foarte mari
26.04.2023
Pe 25 aprilie, Comisia a adoptat primele decizii de desemnare prevăzute în Regulamentul privind serviciile digitaleRO••• (DSA), desemnând astfel 17 plat... detalii
Platforma energetică a UE: Comisia lansează primul apel pentru cumpărarea de gaze în comun de către întreprinderi
Platforma energetică a UE: Comisia lansează primul apel pentru cumpărarea de gaze în comun de către întreprinderi
25.04.2023
Astăzi, Comisia lansează primul proces prin care întreprinderile europene își pot înregistra necesarul de achiziționare de gaze prin intermediul mecanismului AggregateEU, pentru ... detalii