Turda, pe lista finaliștilor la premiile de mobilitate urbană durabilă
Publicat la 27.02.2018
Turda este una dintre cele trei localități aflate pe lista finaliștilor pentru premiile în domeniul planificării mobilității urbane durabile (SUMP – Sustainble Urban Mobility Planning – Awards), distincție acordată pentru performanțe deosebite în respectivul domeniu. Juriul a apreciat pozitiv viziunea clară și inspirată, precum și strategia de finanțare bine structurată, propuse de orașul românesc. Celelalte două finaliste sunt zona metropolitană Manchester (Marea Britanie) și Milano (Italia). Anunțul a fost făcut de Comisia Europeană marți, 27 februarie.
Alături de premiile SUMP, au fost anunțate și premiile Săptămânii europene a mobilității, ce oferă recunoaștere autorităților locale ce au depus eforturi semnificative în promovarea mobilității urbane durabile. Localitățile de pe lista finaliștilor sunt: Granada (Spania), Praga (Cehia) și Viena (Austria).
Pentru prima dată în competiție a fost inclusă și o categorie ce se adresează localităților cu mai puțin de 50,000 de locuitori, iar localitățile finaliste sunt: Igumenitsa (Grecia), Lindau (Germania) și Tivat (Muntenegru).
Toate localitățile nominalizate au fost selectate de un juriu independent, format din experți în domeniul mobilității și transporturilor. Cele trei orașe câștigătoare vor fi anunțate în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Bruxelles în data de 21 martie 2018. Premiile vor fi oferite de comisarul european Violeta Bulc și de directorul general pentru mediu Daniel Callega.
Context
Săptămâna europeană a mobilității (SEM) are loc anual în perioada 16-22 septembrie, oferind orașelor ocazia de a testa modalități alternative de transport durabil. Prin promovarea alegerii unor astfel de modalități de către cetățeni, se reduce volumul de emisii de carbon, se îmbunătățește calitatea aerului, iar zonele urbane devin locuri mai plăcute pentru viață și muncă.
Ediția 2017 SEM a înregistrat un succes record, peste 2.500 de orașe luând parte la ea.
Informație preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.
Alte Stiri:
-
Comisia adoptă măsuri preventive excepționale și temporare privind anumite importuri din Ucraina
03.05.2023
Comisia Europeană a adoptat ieri, 2 mai, măsuri preventive excepționale și temporare privind importurile unui număr limitat de produse din Ucraina, în temeiul clauzei de salvgardare din Reg... detalii -
Ziua Europei: Democrația în acțiune
02.05.2023
În fiecare an, la data de 9 mai, sărbătorim Ziua Europei. . Ziua Europei, aniversată în data de 9 mai, reprezintă un moment potrivit pentru a fi împreună, pentru a aprecia valo... detalii -
Conferința „Clear writing for Europe 2023” – 23-24 mai
02.05.2023
Un limbaj simplu în sprijinul transparenței și democrației europene. În perioada 23-24 mai va avea loc, la Bruxelles și cu participare live online, conferința „Clear writing fo... detalii -
Regulamentul privind serviciile digitale: Comisia desemnează primul set de platforme online foarte mari și de motoare de căutare foarte mari
26.04.2023
Pe 25 aprilie, Comisia a adoptat primele decizii de desemnare prevăzute în Regulamentul privind serviciile digitaleRO••• (DSA), desemnând astfel 17 plat... detalii -
Platforma energetică a UE: Comisia lansează primul apel pentru cumpărarea de gaze în comun de către întreprinderi
25.04.2023
Astăzi, Comisia lansează primul proces prin care întreprinderile europene își pot înregistra necesarul de achiziționare de gaze prin intermediul mecanismului AggregateEU, pentru ... detalii